Carne, ouă și produse agroalimentare expirate, au fost descoperite în urma unor verificări în mai multe magazine din comuna Micula. În cursul zilei de marți, 9 mai, polițiștii au confiscat produsele expirate și au aplicat amenzi în cuantum total de 10.000 de lei.
Au fost verificate un număr total de 12 societăți comerciale și au fost aplicate șapte sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.000 de lei.
Astfel, polițiștii au identificat șase administratori de societăți comerciale care ofereau spre vânzare produse agroalimentare și de origine animală a căror termen de valabilitate era expirat, produsele în cauză, carne și ouă, fiind ridicate în vederea confiscării și distrugerii.
De asemenea, la una dintre societățile comerciale verificate, au fost găsite în casa de marcat sume de bani nefiscalizate, sancțiunea contravențională aplicată în acest caz fiind însoțită de măsura complementară de confiscare a banilor nefiscalizați.