Ultimul procuror în viață de la Nürnberg s-a născut în Satu Mare. Vezi mesajul acestuia

Ultimul procuror în viață al Tribunalului Militar Internațional de la Nürnberg, Benjamin Berell Ferencz, este originar din Satu Mare. Acesta are 97 de ani și trăiește în SUA.

Într-un interviu acordat recent postului CBS News, Benjamin Ferencz a transmis un mesaj de pace lumii contemporane.

„Credeți că omul care a dat drumul bombei deasupra Hiroshimei a fost un sălbatic? Să vă spun ceva foarte profund, un lucru pe care l-am învățat după mulți ani. Războiul produce ucigași din oameni decenți. Toate războaiele și toți oamenii decenți … Dacă unii vor război în loc de pace, aceia nu sunt naivi, sunt proști. Au un grad incredibil de prostie, încât sunt în stare să trimită tineri ca să omoare alți tineri, pe care nici măcar nu îi cunosc și care nu le-au făcut vreun rău. Acesta este sistemul actual”, a declarat Benjamin B. Ferencz.

Benjamin Ferencz a văzut lumina zilei la data de 11 martie 1920 într-o familie de intelectuali evrei din Sătmarul începutului de secol XX. Familia acestuia s-a mutat apoi în America, Benjamin B. Ferencz având la acea vreme doar 10 luni. În prezent, acesta trăiește împreună cu soția sa Gertrude, în New York și Florida. Din căsătoria celor doi s-au născut patru copii.

Benjamin B. Ferencz a absovirea Facultatea de Drept la Harvard în 1943, după care s-a înrolat într-un batalion de artilerie anti-aeriană care se pregătea de invadarea Franței. A luptat sub comanda generalului Patton, în campaniile americanilor din Europa.

Procurorul originar din Satu Mare este considerat unul din fondatorii Curții Penale Internaționale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.