Manifestări organizate cu ocazia zilei de 9 Mai la Carei (Foto)

Direcția de Cultură și Sport a municipiului Carei a organizat astăzi, 9 mai, de la ora 10.00, pe platoul din fața Monumentului Ostașului Român, un moment omagial dedicat „Zilei Independenței de Stat a României”, „Zilei Victoriei din cel de-al Doilea Război Mondial” și „Zilei Europei”.

În cadrul manifestărilor a luat cuvântul Bogdan Georgescu, directorul Direcției de Cultură a municipiului Carei, care a vorbit despre însemnătatea zilei de 9 Mai, după care a fost oficiat un Te Deum.

Au fost depuse apoi coroane în memoria eroilor căzuți în lupta pentru obținerea Independenței de Stat a României din partea Primăriei municipiului Carei, Veteranilor de război și cadrelor militare în rezervă, Subunităților M.A.I., PSD, ALDE, PNL, Asociației Foștilor Refugiați Carei, Despărțământului Astra Carei, Asociației Unirea 2009 Carei, Asociației de pensionari Castelanii Seniori 2015, precum și flori de către clasa a IV-a de la Școala Gimnazială Nr. 1 Carei, respectiv clasa I de la Școala Gimnazială Nr. 3 Carei.

Evenimentul s-a încheiat cu un scurt moment artistic prezentat de solistele Daiana Cășuț și Denisa Vasile, acompaniate la vioară de prof. Adrian Pașca.

După manifestare, la bustul Regelui Ferdinand, Adrian Ștefănuți a evocat personalitatea Majestății Sale, după care au fost depuse coroane și jerbe de flori din partea Primăriei municipiului Carei, PNL, Despărțământului „Astra” Carei și Asociației Foștilor Refugiați Carei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.