Bibliotecarii sătmăreni continuă campania „Pedalez pentru bibliotecă”

Biblioteca Județeană Satu Mare organizează vineri, 12 mai, cea de-a V-a ediție a campaniei de advocacy și coalizarea comunității „Pedalez pentru bibliotecă”. Înregistrarea participanților se va face începând cu ora 12.00, în fața Catedralei romano-catolice, iar fluierul de start va fi dat la ora 13.00.

Se va pedala „roată la roată”, sub escorta Poliției rutiere, pe traseul: Catedrala romano-catolică – strada Ștefan cel Mare – strada Ceahlăului – strada Wolfenbüttel – strada Eroilor – strada George Călinescu (cu oprire de 10 minute la nr. 51, în fața Liceului Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt”, ce adăpostește Filiala nr. 3 a Bibliotecii Județene Satu Mare) – Aleea Ilișești – strada Anghel Saligny – strada Rodnei – strada Fabricii – strada Avram Iancu – Bulevardul Traian – Parcul „Grădina Romei”, cu acces pe intrarea principală, la Casa Verde.

Aici, în timpul unei binemeritate pauze de 30 de minute, oficialitățile județului și municipiului Satu Mare, dar și organizatorii evenimentului, vor rosti mesaje de susținere a bibliotecii, urmate de un scurt moment artistic asigurat de cursanți ai Școlii de Arte Satu Mare.

Returul se va face pe următorul traseu: Parcul „Grădina Romei” – B-dul Traian – Parcul Central, intrarea din fața Hotelului „Dacia”.

Punctul final al campaniei se va derula în fața statuii lui Vasile Lucaciu, cu o tombolă cu premii și alte surprize oferite de organizatori și de sponsorii evenimentului.
Preșcolarii și elevii din ciclul primar vor pedala în Parcul central și vor participa la activități specifice vârstei lor precum desene pe asfalt, întreceri cu role, biciclete sau trotinete, sub atenta supraveghere a cadrelor didactice și a bibliotecarilor.

Această campanie se organizează cu scopul de a promova Biblioteca Județeană Satu Mare, serviciile pe care le oferă întregii comunități, de a încuraja lectura și un stil de viață sănătos prin folosirea unui mijloc de transport ecologic. De asemenea, organizatorii și participanții vor transmite mesajul că biblioteca este importantă și că Satu Mare merită un sediu nou și modern pentru biblioteca publică, dotat la standardele secolului XXI.

Organizatorii le adresează participanților rugămintea de a respecta pe toată durata turului ciclist indicațiile Poliției rutiere și ale bibliotecarilor, astfel încât să nu existe evenimente nefericite.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.