Cum își văd viitorul olimpicii eminescieni ? (Video)

Chiar dacă au toate șansele să studieze la universități de prestigiu din străinătate, olimpicii eminescieni doresc să se înscrie la facultăți din România. Performerii olimpiadelor și concursurilor naționale ai colegiului, și-au dezvăluit o parte din vise în ceea ce privește viitorul lor profesional, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc azi, 4 mai (de la stânga a dreapta: Maria silvia Ruba, Florin Patrick Mihalca, Karina Necșe și Nuszer Cristina Adrienn.

„Limba română, literatura de fapt, este ceea ce îmi place cel mai mult și desigur, asta doresc să fac toată viața. Nu m-am gândit încă la ceva anume dar, cred că Facultatea de Litere mi-ar plăcea cel mai mult”, a declarat Maria Silvia Ruba (clasa a IX-a), câștigătoarea premiului I la Olimpiada Națională de Limba și literatura română.

„Acest concurs mi-a dat mai multe șanse și mai multe momente care mi-au arătat că pot să-mi fac o carieră în cadrul aviației și chiar și în cadrul Informaticii, lucru pe care doresc să-l fac”, spune ocupantul locului III la Concursul Național Istorie și societate în dimensiune virtuală, Florin Patrick Mihalca (clasa a IX-a).

„Aș dori să urmez cursurile Facultății de Istorie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca în speranța că odată ce îmi voi finaliza acești ani de studiu să rămân în mediul universitar, deoarece participând la Sesiunea de comunicări științifice am reușit să-mi formez anumite abilități în ceea ce privește analiza de text, analiza unor documente istorice, izvoare, fie că vorbim despre fotografii sau obiecte care să ne ajute să ne apropiem mult mai sincer de evenimentul pe care-l studiem”, a subliniat Karina Necșe (clasa a XII-a), premiată cu mențiune la Concursul Național de comunicări științifice la istorie.

Cu toate că a obținut anul acesta o performanță de invidiat la Olimpiada Națională de Limba engleză, Nuszer Cristina Adrienn, își dorește o carieră în medicină. Adrienn vrea să studieze la Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.