Pregătirile pentru „Sâmbra Oilor”, în linie dreaptă. Vezi programul evenimentului

Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip şi reprezentanţii principalelor instituţii implicate în organizarea ediţiei din acest an a Sâmbrei Oilor s-au întâlnit astăzi, 3 mai, de la ora 12.00, pe dealul de la Huta Certeze.

În acest an, „Sâmbra Oilor” va avea loc duminică, 7 mai, de la ora 12.00.

Întâlnirea de lucru de astăzi s-a desfăşurat în teren tocmai pentru a verifica dacă pregătirile la faţa locului au intrat în linie dreaptă.

Aflată la cea de-a 61-a ediţie, „Sâmbra Oilor” reprezintă cea mai mare serbare câmpenească, legată de ocupaţia tradiţională a păstoritului, serbare ce se desfăşoară anual în luna mai şi simbolizează venirea primăverii şi ieşirea oilor la păscut.

Înainte de a urca pe munte, atât oile cât şi stăpânii lor sunt stropiţi cu apă sfinţită pentru purificare, iar scăldatul în apa curată a pâraielor de munte, spălatul cu roua plantelor, prepararea unor alimente rituale sau pronunţarea de formule magice fac parte din obiceiurile locale ale sărbătorii. După toate acestea, se măsoară şi se crestează pe un răboj laptele dat de oile fiecărui sâmbraş. Pe baza acestui semn se calculează apoi cantitatea de brânză cuvenită fiecăruia în toamnă, la spargerea stânii.

În continuare vă prezentăm programul evenimentului:

Deschiderea oficială- ora 12:00
Momentul de sâmbră (Oașul, Sânzienele, Măgura, Bixadul)
Irina Man și Grupul din Bixad
Maria Tripon, Maria Fușle, Oașul și Sânzâienele
Maria Petca Poptean și Măgura din Târșolț
Petrică Mureșan
Ansamblul ,,Meseșul” din Zalău
Vasile Coca
Ana Georgiana și Ansamblul Comoara Oașului
Mihai Zele și Ansamblul Țara Oașului
Petre și Petrică Zele cu Ansamblul Cununa Oașului
Țâpuritoarele din Batarci si Maria Hosu
Ansamblul Florile Turțului
Ansamblul Județului Satu Mare ,,Doruri Sătmărene’’
Ansamblul Florile Tărnii
Grupul de țâpuritoare din Racșa
Ansamblul Cununița Năzdravană- Maria Carmen Sas și Leontina Dorca
Nicu Pop și Ansamblul Vama Ardeleană.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.