„Infernul” de lângă noi. Imagini dintr-o altă lume a Sătmarului (Galerie foto)

Persoanele identificate zilele trecute de către polițiștii locali, au cu siguranță poveștile lor de viață pline de lipsuri, revolte, lacrimi și mai puține bucurii. Sunt „personaje” demne de pana lui Tvrtko Vujity, autorul volumului de reportaje „Călătorii în infern”.

Culcușurile acestora, improvizate în locuri retrase, au fost descoperite și desființate zilele trecute de către polițiștii locali. Cât va ține măsura oamenilor legii? Nu prea mult, având în vedere că peste câteva zile culcușurile vor apărea, din senin, în alte zone ale orașului, la fel de retrase, la fel de mizere.

De fapt, centralele dezafectate, malurile Someșului, zona Stadionului „Unio”, sunt doar câteva dintre locurile în care oamenii străzii își duc veacul, în condiții greu de imaginat.

După ce au identificat aceste locuri, și „locuințele” improvizate ale oamenilor străzii, polițiștii locali i-au pus să facă curățenie, iar apoi i-au îndepărtat din zonă.

Locațiile identificate de către oamenii legii sunt următoarele: centrala dezafectată de pe Bulevardul Muncii din Micro 16, zona stadionului „Olimpia – Daniel Prodan”, strada Panseluței și zona inundabilă a râului Someș.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.