O sătmăreancă organizează o expediție în Nepal. Despre cine este vorba

Sătmăreanca Oana Mîndruț este una dintre organizatorii expediției umanitare în Nepal, intitulată „LIFE for NEPAL 2017”. Este vorba despre o campanie de voluntariat, ce se va desfășura în perioada 1-23 iunie.

Sătmăreanca noastră este președintele Asociației „Life Education for All”, aceasta fiind una dintre asociațiile care organizează expediția de voluntariat în Nepal. Oana Mîndruț va coordona partea de educație al campaniei.

„Pentru mine este deja al treilea an de voluntariat internațional. Totul a început în urmă cu 2 ani de zile când am fost în India pentru cu totul alt scop, dar așa s-au aranjat lucrurile și n-au mai ieșit așa cum mi le-am propus atunci și am ajuns să fac voluntariat pentru copiii tibetani din școla de acolo, copiii fie orfani, fie cu părinți foarte săraci. Și am simțit așa o bucurie sufletească încât am hotărât ca în fiecare an să fac treaba asta timp de două săptămâni. Anul trecut am fost împreună cu Ionuț Ursu, organizatorul expediției Nepal 2017, în iulie, în taberele de refugiați sirieni din Grecia, iar anul acesta mă duce el în Nepal … O să avem cu noi medici chirurgi, medici stomatologi, o să mergem în localități foarte izolate unde oamenii nu au acces la spital și la servicii medicale sau educaționale … Expediția are practic două componente principale. Una e legată de medical. Colegii medici vor face inclusiv intervenții în spitalul din Kathmandu. Cealaltă componentă este cea educațională pe care o coordonez eu, unde avem profesori, psihologi, psihoterapeuți, traineri, cu care vom lucra pe parte de educație informală”, a povestit Oana Mîndruț în cadrul emisiunii „Bună dimineața, Transilvania !” de pe TVR Cluj.

„LIFE for NEPAL 2017” este cea mai mare expediție umanitară cu voluntari din România. Este organizată de „Volunteer for Life” în colaborare cu „Life Education for All” și în parteneriat cu „Manmohan Memorial Community Hospital” și „Cold Feet Adventures”. Expediția se va derula în Nepal (Kathmandu, Pokhara, Chitwan, Thamel) în perioada 1-23 iunie.
Scopul expediției umanitare este de a: dota cu aparatură medicală și consumabile spitalul „Manmohan Memorial Community” care deservește circa 1,5 milioane de locuitori; efectua intervenții medicale și chirurgicale de către medicii români voluntari în această campanie în cadrul „Manmohan Memorial Community Hospital”; dota cu rechizite școlare, consumabile, aparatură, cărți în limba engleză și jucării educaționale a școlilor din regiunile în care va ajunge expediția umanitară; face voluntariat în echipe mobile – medicale și educaționale – în regiuni sărace și greu accesibile din Nepal.

„Avem nevoie de sprijinul vostru pentru promovarea acestui proiect generos care va reprezenta cu mândrie România și de ajutor concret pentru obținerea finanțării și a donațiilor (aparatură și consumabile medicale; rechizite școlare și cărți în limba engleză).

Ne puteți contacta pentru sprijinul privind activitățile medicale la: ionut.ursu@yahoo.com și pentru sprijin privind activitățile educaționale la:
office@lifeeducationforall.org”, scrie pe pagina de Facebook „Life for Nepal” (https://www.facebook.com/LIFEFORNEPAL2017/?fref=ts).

Oana Mîndruț este absolventa Universității „Babeș-Bolyai”, iar în prezent trăiește în Cluj.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.