Președintele PNL, Raluca Turcan, dar și alți lideri ai Partidului Național Liberal vin azi, 28 aprilie, la Satu Mare, pentru a participa la alegerea noului șef al liberalilor sătmăreni. Conferința de alegeri se va desfășura în Sala de concerte a Filarmonicii „Dinu Lipatti”, începând cu ora 16.00.
Potrivit Biroului de presă al PNL Satu Mare, la conferința de astăzi vor participa: Raluca Turcan – președinte PNL, Cristian Bușoi – secretar general PNL, Ilie Bolojan – președinte PNL Bihor, Roman Florin – președinte PNL Hunedoara, Ioan Turc – președinte PNL Bistrița, Florin Alexe – președinte PNL Sector 3 București, Ludovic Orban – candidat la președinția PNL.
Vă reamintim că în cursa internă pentru președinția PNL Satu Mare s-au înscris viceprimarul Adrian Albu și consilierul județean Adrian Cozma.