Prima dezbatere publică pe marginea PUZ-ului NEPI. Nu s-au depus reclamații (Foto)

Astăzi, 20 aprilie a avut loc prima dezbatere publică referitoare la elaborarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) cu privire la construirea mega mall-ului NEPI de pe Drumul Careiului din Satu Mare. Pe viitor vor fi programate și alte dezbateri, spun reprezentanții Primăriei Satu Mare. 

La dezbaterea care a avut loc de la ora 12.00, au participat, pe lângă reprezentanții Primăriei Satu Mare și cei de la NEPI, Călin Stan și Silviu Grigorescu, respectiv directorul SC Transurban SA, Ionuț Bujor. În rest, dezbaterea publică nu a prezentat prea mult interes din partea cetățenilor.

Intenția de elaborare a PUZ-ului în ceea ce privește construirea centrului comercial de pe Drumul Careiului a fost lansat în data de 7 aprilie de către cei de la NEPI.
Până astăzi, sătmărenii nu au depus reclamații cu privire la investiția de pe Drumul Careiului.

În luarea de cuvânt Ionuț Bujor a subliniat faptul că în zona în care se intenționează construirea unui sens giratoriu la intrarea în viitorul centru comercial există două stații de autobuz.

„În acel loc noi avem două stații de autobuz care sunt foarte utilizate în acest moment. Acolo avem aproximativ 80 de opriri pe zi. Având în vedere că este o stație folosită, atât la îmbarcarea cât și la debarcarea călătorilor, nu cred că ar fi oportul să le desfințăm”, a subliniat Bujor.

În perioada următoare se va căuta o soluție tehnică pentru păstrarea acelor stații.

Reprezentantul NEPI, Călin Stan, a declarat că în momentul de față terenul pe care se va face investiția nu mai are probleme juridice, compania a cumpărat acel teren. De asemenea, aceștia doresc să aibă o bună vecinătate cu Kaufland, mai ales că au în derulare mai multe proiecte comune.

Shopping City Satu Mare va fi o locație comercială cu multiple opțiuni de relaxare și petrecere a timpului liber, printre care și un cinematograf modern, dotat cu cele mai noi tehnologii ce vor oferi vizitatorilor oportunitatea de a viziona cele mai recente și populare producții cinematografice. De asemenea, centrul comercial va beneficia de un food court generos cu o zonă specială de terasă și o diversitate de restaurante, locații fast food și cafenele pentru toate gusturile.

În completarea lucrărilor la construcția centrului comercial, NEPI își propune să realizeze și o serie de îmbunătățiri în infrastructură, prin construirea unui sens giratoriu, prin amenajarea a două străzi adiacente centrului comercial (strada Digului și strada Dunării), cât și printr-o contribuție la realizarea unei pasarele pietonale peste Someș, care va facilita tranziția între cele două părți ale orașului.

Shopping City Satu Mare va fi construit pe un teren de aproximativ 6 hectare, iar la finalizarea dezvoltării sale de la finalul anului viitor, le va oferi vizitatorilor o parcare generoasă de aproximativ 1.000 de locuri. Parcarea va fi dispusă pe două niveluri, iar vizitatorii vor avea la dispoziție și o rampă ce le va facilita accesul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.