„Anul editorial sătmărean”, la vârsta majoratului

Biblioteca Județeană organizează cea de a XVIII-a ediție a evenimentului „Anul editorial sătmărean”. Evenimentul cultural va avea loc vineri, 21 aprilie, cu începere de la ora 12.00, în Sala de lectură „Gheorghe Bulgăr” a Bibliotecii Județene Satu Mare.

Producția editorială sătmăreană a anului 2016 însumează 239 de documente (159 cărți tipărite; 45 publicații periodice, 5 documente audio-vizuale și 30 de periodice electronice disponibile online) și este, sub aspect cantitativ, sub valorile înregistrate în anul precedent.

Comisia de jurizare, constituită din scriitori și oameni de cultură, directori de instituții de cultură, reprezentanți ai autorității finanțatoare – Consiliul Județean Satu Mare – și specialiști din bibliotecă, au decis acordarea unui număr de 20 de diplome și premii ce vor reveni celor mai merituoși reprezentanți ai scrisului sătmărean.

Cu prilejul acestui eveniment, Biblioteca Județeană editează, la fiecare ediție, „Catalogul bibliografic Anul editorial sătmărean”, publicație informativă ce cuprinde scrierile autorilor sătmăreni, oferind în același timp și o radiografie a activității editoriale și publicistice din întreg județul. Catalogul bibliografic este și un bun mesager al cuvântului scris, contribuind la promovarea culturii sătmărene și la integrarea ei în circuitul național de valori. Noutatea acestei ediții constă în faptul că, alături de titlurile publicațiilor periodice tipărite, catalogul conține referințe și descrieri bibliografice ale publicațiilor periodice electronice disponibile online.

Anul editorial sătmărean, prin cele 17 ediții de până acum, s-a dovedit a fi unul dintre evenimentele culturale emblematice pentru județul nostru. Pe parcursul anilor, această sărbătoare a cărții s-a impus ca fiind un semn identitar al sătmărenilor pasionați de cultură. Modelul oferit de biblioteca sătmăreană a depășit limitele geografice ale județului, fiind apreciat și mai apoi preluat de către alte biblioteci și autorități de rang județean din țară.

„Prin organizarea acestei sărbători a cărții și a cuvântului scris, dorim să facem cunoscut publicului larg patrimoniul local de tipărituri și alte tipuri de documente pe care le colecționează, an de an, Biblioteca Județeană Satu Mare și totodată să ducem la îndeplinire una dintre cele mai importante atribuții ale bibliotecii, aceea de a înregistra și de a păstra toate documentele apărute în județ pentru salvarea memoriei culturale locale.”, a declarat Lacrima Camelia Istrăuan, managerul Bibliotecii Județene Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.