Dan Stegerean nu mai este dorit la conducerea Apaserv. Cum au votat consilierii

Se pare că Dan Stegerean nu mai este dorit la conducerea SC Apaserv Satu Mare SA. Cel puțin asta reiese după numărarea voturilor exprimate în ședința de astăzi, 12 aprilie a Consiliului Local (CL) Satu Mare.

Consiliul Local a respins în ședința extraordinară de astăzi raportul nr. 468/10.04.2017, întocmit de Comisia de selecție, privind evaluarea membrilor Consiliului de Administrație care au solicitat reînnoirea mandatului la SC Apaserv Satu Mare SA.

La ședință au participat 22 de consilieri, singurul absent a fost Cosmin Rațiu (ALDE).

Când s-a ajuns la votarea proiectul de hotărâre privind aprobarea Raportului de evaluare a membrilor Consiliului de Administraţie al SC Apaserv Satu Mare SA, consilierii UDMR (în afară de unul singur) și cei ai PNL s-au abținut. Ștefan Bertici (UDMR) a votat „împotrivă”, iar consilierii PSD și ALDE au votat „pentru”.

În consecință, proiectul de hotărâre a fost respins.

„Se pare că domnul Stegerean nu mai este dorit în Consiliul de Administrație al Apaserv. Din cei șapte membrii al Consiliului de Administrație, patru persoane au solicitat prelungirea mandatului, însă trei nu au întrunit condițiile necesare și a rămas unul singur, domnul Stegerean, care se pare că nu mai este dorit. În continuare se va organiza un nou procedeu de selecție”, ne-a declarat viceprimarul municipiului Satu Mare, Adrian Albu.

Un Comentariu la "Dan Stegerean nu mai este dorit la conducerea Apaserv. Cum au votat consilierii"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.