Sătmărean trimis în judecată pentru ucidere din culpă. Ce spun procurorii

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au dispus zilele trecute trimiterea în judecată a lui N. Sandor Pal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Din rechizitoriul întocmit de procurori reiese că în data de 18 iunie 2016, N. Sandor Pal, aflat la volanul unei mașini marca Daewoo, cu numărul de înmatriculare SM-02-KMI, pe DN19F, pe fondul neadaptării vitezei, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în șanțul din partea opusă a direcției de mers, rezultând decesul unei persoane.

Dosarul a fost trimis, spre soluţionare, la Judecătoria Satu Mare.

La soluţionarea dosarului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a beneficiat de sprijinul Poliţiei municipiului Satu Mare – Biroul Rutier.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.