Tradiții de Florii. Ce trebuie să faci în Duminica Floriilor pentru a avea noroc

Duminica Floriilor marchează intrarea Domnului în Ierusalim, pe un asin, întâmpinat cu flori, cu ramuri de măslin şi de finic. Salcia înlocuieşte de fapt, în țara noastră, ramurile de măslin şi finic.

Potrivit tradiției, după slujba de dimineaţă de la biserică, ramurile sfinţite de salcie sunt duse acasă şi se ating cu ele copiii, ca să crească mari şi frumoşi.
Începând din seara Duminicii de Florii, intrăm în Săptămâna Patimilor care va culmina cu Sfânta zi de Joi, când a avut loc Cina cea de taină, şi cu Vinerea Mare, când a fost răstignit Iisus.

În continuare vă prezentăm câteva obiceiuri de Florii:

-De Florii, fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate din Banat şi Transilvania obişnuiesc să pună o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru noroc în dragoste şi sănătate;

-Salcia este nelipsită la sărbătoarea Floriilor. Credincioşii merg la slujbă cu ramurile şi după ce sunt sfinţite le pun la icoane, geamuri, uşi, porţi sau le utilizează în gospodărie;

-În ziua de Florii se curăţă mormintele şi se împodobesc cu ramuri de salcie;

-Pe ramurile pomilor fructiferi, pe butucii viţei de vie, pe stupi şi la ferestre se agaţă ramuri de salcie, pentru ca toţi membrii familiei să se bucure de prosperitate şi de sănătate;

-De asemenea, pe ogoare şi în grădini, se îngroapă mugurii salciei sub prima brazdă, tot pentru efectul lor miraculos, care atrage belşugul;

-Vitelor li se pun în mâncare mâţişori de salcie, pentru a fi sănătoase tot anul şi pentru a face viţei sănătoşi;

-Cei care au ţinut post se pot delecta cu mâncăruri din peşte. De Florii, este dezlegare la peşte şi se spune că preparatele au putere de vindecare asupra celor care le prepară şi apoi le mănâncă;

-În seara din ajunul Floriilor, în unele zone, se mai păstrează obiceiul de a participa la un pelerinaj care porneşte de la o biserică şi se încheie la o altă biserică;

-Pentru sănătatea familiei, se aerisesc hainele, se termină curăţenia casei şi se stropeşte toată gospodăria cu agheasmă;

-Este bine ca fetele care nu sunt căsătorite să scoată zestrea afară, la soare şi s-o împodobească cu flori. Este un obicei prin care, în ziua de Florii, păstrând rânduiala Postului, tinerele se roagă Mântuitorului să le dea sănătate şi să le aducă ursitul mai repede;

-În unele zone ale ţării, locuitorii de la sate se încing cu ramurile de salcie peste mijloc. Astfel, spun ei, sunt protejaţi de boli şi devin mai rezistenţi;

-Cei care mănâncă muguri de salcie după slujba de sfinţire se vor tămădui de boli şi îşi vor întări sistemul imunitar şi pe viitor;

-Superstiţiile de Florii spun că persoanele care nu vor să cinstească aşa cum se cuvine această sărbătoare se vor umple de pistrui;

-Se mai spune că din această zi, urzicile înfloresc şi nu mai sunt comestibile;

-Sâmbăta dinaintea Floriilor este dedicată comemorării morţilor. Ziua aceasta este numită şi Moşii de Florii sau Lazărul, obişnuindu-se ca femeile să facă „plăcinte lui Lazăr“ şi să le dea de pomană.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.