Cât de scumpă este apa în Satu Mare ? Plătim mai mult decât cei din județele vecine

La Satu Mare se plăteşte cea mai scumpă apă din regiune, a declarat Ștefan Ressler în ședința de astăzi, 30 martie a Consiliului Local (CL). Potrivit acestuia, în județele Cluj și Maramureș cetățenii plătesc 6,22 de lei pe metru cub de apă, în Sălaj 6,72 de lei, în vreme ce la Satu Mare costul este de 7,98 de lei pe metru cub.

Totodată, acesta a atras atenția și asupra proiectelor europene implementate de Apaserv, subliniind faptul că s-ar putea aplica anumite corecții din cauza implementării necorespunzătoare a acestora.

Ressler spune că au fost deja trei procese din care două au fost pierdute, iar corecțiile financiare realizate doar în faza de licitație se ridică la suma de peste 2,3 milioane de lei.

„Atenţie, încă autoritatea nu a analizat executarea acestor lucrări. Mare atenţie cu privire la acest operator. Trebuie să vedem şi eficienţa în administraţie şi aceste sume, care sunt colosale, ar putea periclita bunul mers al activităţii noastre”, a conchis Ressler.

Un Comentariu la "Cât de scumpă este apa în Satu Mare ? Plătim mai mult decât cei din județele vecine"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.