40% din prețul apei merge pe salarii. Apaserv, criticat

Unul dintre cele mai discutate puncte de pe ordinea de zi a ședinței de astăzi, 30 martie a Consiliului Local a fost cel cu privire la bugetul SC Apaserv, pe anul în curs.

Cel mai critic a fost consilierul UDMR, Ștefan Ressler, și asta în condițiile în care cheltuielile prevăzute în bugetul Apaserv sunt cu 10% mai mari decât în 2016, depâșind astfel 55 de milioane de lei.

În luarea de cuvând Ressler a cerut reducerea prețului la apă, argumentându-și poziția prin faptul că apa furnizată de Apaserv către populație este cea mai scumpă din zonă. Totodată, acesta a subliniat și faptul că, 40% din prețul apei pe care o plătește populația, reprezintă cheltuielile cu salariile angajaților.

Cheltuielile prevăzute în Bugetul Apaserv pe acest an sunt cu 10% mai mari decât în 2016 și depășesc 55 de milioane de lei. Cheltuielile cu personalul se ridică la peste 24 de milioane de lei, adică 13% mai mult decât în 2016.

Prezentă la ședința de astăzi, directorul economic al SC Apaserv, Monica Fechete, a spus că nu sunt prevăzute majorări ale tarifelor la apă în acest an, și că ultima majorare a fost la 1 iulie 2014.

Când s-a ajuns la vot, consilierii PSD, PNL și ALDE au votat „pentru”, un consilieri UDMR a votat împotrivă, iar restul s-au abținut.

2 Comentarii la "40% din prețul apei merge pe salarii. Apaserv, criticat"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.