Sătmăreancă amendată cu zeci de mii de lei. Ce a făcut

Luni, 27 martie, în jurul orei 17.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Halmeu, au oprit pentru control, în localitatea Drăgușeni, un autoturism marca Renault, înmatriculat în Satu Mare.

Mașina era condusă de Ana V., în vârstă de 60 de ani, din județul Satu Mare.

În urma controlului efectuat asupra bagajelor aflate în mijlocul de transport, polițiștii de frontieră au descoperit 400 pachete de țigări marca Rothmans, cu timbru fiscal ucrainean, în valoare de 1.800 de lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost confiscată de către lucrătorii vamali, iar Ana V. a fost sancționată contravențional cu suma de 20.000 lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.