Mii de pachete de țigări abandonate în apropierea frontierei. Ce spun oamenii legii

Polițiștii de frontieră din Negrești-Oaș au descoperit sâmbătă, 25 martie, mai multe colete cu țigări abandonate în apropierea frontierei de stat.

S-au dispus măsuri de cercetare a zonei în vederea depistării persoanelor implicate în activitatea infracțională, fiind anunțate și autoritățile de frontieră ale statului vecin, în vederea cercetării în comun a evenimentului.

Coletele cu țigări au fost transportate la sediul sectorului, iar în urma inventarierii s-a constatat că acestea conțin 7.500 de pachete de țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de peste 68.300 de lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se desfășoară anchete pentru depistarea persoanelor implicate

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.