Lăsat fără mașină în Vama Halmeu. Vezi motivul

Vineri, 24 martie, la Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu s-a prezentat, pe sensul de intrare în țară, cetăţeanul maghiar Mihaly K., în vârstă de 41 de ani. Acesta conducea un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Ungaria.

Existând suspiciuni că aceasta transportă ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mașinii. Astfel, a fost descoperită ascunsă și nedeclarată în vederea sustragerii de la controlul vamal, în filtrul de aer, bord, aripi faţă, uşi faţă, plafon şi portbagajul autoturismului, cantitatea de 470 de pachete de ţigări, de proveniență ucraineană.

Ţigările în valoare de 2.100 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar șoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

Totodată, autoturismul marca Volkswagen Passat a fost indisponibilizat de către autorităţile vamale până la plata amenzii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.