Sătmăreni în lumea largă: „Am ajuns în Argentina, la cascada Iguazu” (Foto)

Cascadele sau cataractele râului Iguazu constituie cea mai întinsă cădere de ape din lume. Situată la granița dintre Argentina și Brazilia, cascadele râului Iguazu atrag anual mii de turiști, fiind considerată una dintre cele șapte minuni ale naturii.

Aflați într-o călătorie în America de Sud, sătmăreanca Mariana Savin împreună cu soțul ei au ajuns și la cataractele râului Iguazu, unde au filmat și fotografiat această minunăție a naturii. Numele de Iguazu, vine din dialectele indigene Tupi-Guarani, din termenii Y – care înseamnă apă – şi Uasu, adică mare, grandios, imens.

„Am ajuns în Argentina, la cascada Iguazu, printre cele mai mari și spectaculoase din lume …”, scrie Mariana Savin pe pagina sa de Facebook.

Despre sistemul de cascade Iguazu trebuie știut că este situat la graniţa dintre Brazilia şi Argentina, fiind alcătuit din nu mai puţin de 275 de cascade independente unele de celelalte, acoperind o suprafață de peste 2,7 kilometri pătraţi. De altfel, căderea de ape de la Iguazu este mai lată chiar decât cascada Victoria.

Cea mai spectaculoasă zonă a cascadei este aşa numita „Garganta del Diablo”, cum o numesc argentinienii, sau „Garganta do Diabo” (Gâtlejul Diavolului), în varianta brazilienilor. Este o formaţiune geologică în forma literei „U”, înaltă de 83 metri în punctul maxim, lungă de 700 metri şi lată de 150 metri.

Primul european care a descoperit complexul de cascade de la Iguazu a fost un conchistador spaniol, Alvaro Nunez Cabeza de Vaca, care, în anul 1541, a ajuns în faţa marilor căderi de apă.

Cu toate acestea, cascadele au fost explorate şi descrise în mod științific de abia în secolul al XIX-lea.

Sursa foto&video: Pagina de Facebook Mariana Savin

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.