Împușcături în plină stradă. Un bărbat a fost rănit, iar o tânără răpită (Foto)

Un bărbat a fost împușcat azi (15 martie) dimineață pe o stradă din Oradea, iar o tânără de 24 de ani a fost luată cu forța și urcată într-un BMW. Agresorul a dispărut de la fața locului. Incidentul s-a petrecut într-o parcare situată pe strada Barcăului din Oradea.

Dr. Liciniu Venter, directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Bihor, spune că victima este un bărbat, care a fost transportat, pentru îngrijiri medicale, la spital.

„Din câte am înţeles de la colegi, care încă nu s-au întors la sediu, a fost împuşcat superficial, undeva sub clavicula stângă. Victima a fost transportată la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean”, a declarat pentru www.ebihoreanul.ro, dr. Venter.

Agresorul a reușit să fugă, iar polițiștii îl caută prin oraș, fiind organizate mai multe filtre.

Se pare că incidentul ar fi fost generat de o dispută legată de o femeie, între doi bărbaţi, pe fond de gelozie.

Agresorul ar fi tras 4-5 focuri de armă în direcţia victimei, după ce ar fi surprins-o în compania femeii respective, o tânără de 24 de ani.

Rănit de un glonţ, bărbatul atacat a fugit de la faţa locului, tânăra a fost urcată într-o mașină, iar individul a dispărut împreună cu ea la volanul unui BMW.

Sursa foto: www.ebihoreanul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.