Defilare cu husari de „Ziua Maghiarilor de Pretutindeni” (Galerie foto&video)

Peste 1000 de sătmăreni au participat azi (15 martie) după-amiază la manifestările dedicate „Zilei Maghiarilor de Pretutindeni”, eveniment organizat la Satu Mare de UDMR, Fundația „Sfântul Ștefan” și Asociația „Tinerilor Maghiari”.

Dintre oficialități, la eveniment au participat: subprefectul Altfatter Tamas, președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, primarul Kereskenyi Gabor, senatorul Turos Lorand, deputatul Magyar Lorand, dar și reprezentantul Consulatului Ungariei la Cluj-Napoca.

Întâlnirea participanților a avut loc, la ora 16.30, lângă Casa de Modă, de unde apoi, cele peste 1000 de persoane au pornit pe jos, conduși de husari dar și de Fanfara din Cămin spre Piața Eroii Revoluției, la bustul poetului maghiar Petofi Sandor.

Manifestările au continuat cu luările de cuvânt, în care subprefectul Altfatter Tamas, președintele CJ Pataki Csaba și primarul Kereskenyi Gabor au vorbit despre importanța sărbătorii de astăzi pentru comunitatea maghiară.

Manifestările din Piața Eroilor Revoluției s-au încheiat cu depuneri de coroane de flori și cu un scurt program artistic.

Sărbătoarea continuă însă la Teatrul de Nord.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.