Proteste la APM Satu Mare și la Garda de Mediu. Ce nemulțumiri au angajații (Video)

Salariații de la APM Satu Mare dar și cei de la Garda de Mediu au întrerupt azi, 14 martie, programului de lucru, între orele 10.00 și 12.00, manifestându-și nemulţumirea cu privire la salarizare.

În prezent, salariile angajaților instituției sunt cele stabilite în luna decembrie 2009 în contextul în care salariile altor bugetari din aceeași familie ocupațională, au făcut recent obiectul unor acte normative individualizate, crescând substantial.

„Presiunile asupra noastră sunt în mod continuu. Avem o activitate foarte importantă, dar pe de altă parte, ca și salarizare suntem copiii nimănui. Asta-i expresia corectă”, a declarat directorul executiv al APM Satu Mare, Elisabeta Bekessy.

Dacă revendicările nu vor fi soluționate favorabil, salariații sunt decişi să declanşeze conflictul colectiv de muncă întrerupând activitatea pe timp nelimitat, acest lucru având consecinţe directe atât în blocarea activităţilor economice ce necesită autorizaţii de mediu cât şi blocarea proiectelor cu finanţare europeană ce necesită acord de mediu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.