ANAF rambursează în martie TVA în valoare 439,38 milioane de lei

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) rambursează, în luna martie, TVA în valoare de 439,38 milioane de lei.

Suma include, în ordinea vechimii, toate deconturile de TVA soluţionate prin decizii de rambursare înregistrate în baza de date până la 21 ianuarie 2017, cu excepţia deconturilor aferente operaţiunilor de import, care au fost soluţionate până la data selecției.

Astfel, deconturile cu compensare şi restituire se ridică la 310,31 mil. de lei, din care 34,36 mil. de lei se compensează şi 275,95 mil. de lei se restituie.
De asemenea, deconturile cu compensare integrală au un cuantum total de 61,29 mil. de lei.

În cazul compensărilor totale sau parţiale se soluţionează toate deconturile pentru care s-a emis decizia de rambursare, iar în cazul sumelor de restituit, care totalizează 275,95 mil. lei, plata efectivă a fost programată în două tranșe, in 13 martie suma de 131,74 milioane lei si in 31 martie suma de 144,21 milioane lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.