Vicepremierul Sevil Shhaideh despre Luna Șes: „Finanțarea este asigurată” (Video)

Proiectul de la Luna Șes are asigurată finanțarea pentru finalizarea lucrărilor, a declarat vicepremierul Sevil Shhaideh, în cadrul unei conferințe de presă susținută azi, 10 martie, la Satu Mare.

Dintre oficialități, la eveniment au mai participat: ministrul Apărării Naționale Gabriel Leș, deputații Ioana Bran (PSD) și Erdei D. Istvan (UDMR), primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, secretarul de stat din Ministerul Dezvoltării, Adrian Gâdea, președintele Consiliului Județean Pataki Csaba, vicepreședintele Ioan Rus, prefectul Radu Bud dar și primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor.

„Finanțarea este asigurată. Știți că există pe normativele de construcții anumite perioade ale anului când putem să intervenim cu lucrările de construcții. În momentul în care constructorul revine în șantier după perioada de iarnă, contractul continuă în ritmul pe care dânșii și le-au asumat. Pentru prima dată la nivelul acestui obiectiv (Luna Șes), un Guvern s-a aplecat cu seriozitate asupra acestui obiectiv, și am reușit să încheiem un contract de finanțare. Deci, obiectivul are finanțarea asigurată pentru finalizare”, a subliniat Sevil Shhaideh.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.