Reguli de bune maniere pe care oricine ar trebui să le cunoască

Cu toate că societatea a evoluat, normele de bun simț rămân valabile.

În ultimul timp, pare a fi un trend să postezi pe Facebook, Twitter sau Instagram fotografii în care apar darurile primite, mașina abia achiziționată, ori noul iubit, mulți oameni par să ignore această regulă din Codul de Etică. Este mult mai ușor să te lauzi sau să pari altfel decât ceea ce ești, iar rețelele sociale sunt un mediu propice pentru astfel de activități.

Vă prezentăm mai jos câteva reguli din Codul de Etică pe care ar trebui să le cunoaștem cu toții.

1. Atunci când suntem cu cineva, iar acea persoană întâlnește o cunoștință, și noi trebuie să o salutăm, chiar dacă nu o cunoaștem.
2. Nu salutăm ţinând mâinile în buzunare sau fiind cu gura plină.
3. Verificarea telefonului în mod constant în timp ce suntem la o întâlnire ar putea indica dezinteres și plictiseală. Nimeni nu își dorește să își petreacă timpul cu cineva care nu îi acordă atenție și respect.
4. Când strănutăm, tușim sau căscăm, se pune întotdeauna mâna la gură, indiferent de distanța sau de relația pe care o avem cu o persoană. Este indicat să purtăm mereu la noi șervețele sau batistă.
5. Într-un restaurant sau bar, bărbatul va intra mereu primul.
6. La masă, se va aplica „Regula gheișei”: Nu suflați în mâncare/ceai/cafea. Așteptați să se răcească.
7. Întotdeauna trebuie să le mulțumim tuturor celor care ne ajută, pentru că acesta este un semn de apreciere.
8. Nu este frumos să vorbim prea tare în spațiile publice, ori să ne holbăm la oameni. Acest lucru este insultător.
9. Când suntem la mare, la munte sau la picnic, este recomandat să strângem gunoiul în urma noastră.
10. Conducătorii auto trebuie să aibă grijă să nu stropească pietonii.
11. Bărbații politicoși respectă femeile în mod egal.
12. Bărbații nu trebuie să ţină geanta unei femei. Pot duce doar paltonul.
13. Mulți oameni cred că singurul mod adecvat de a mânca sushi este cu ajutorul beţişoarelor. Adevărul este că bărbaţii, spre deosebire de femei, pot mânca sushi şi cu mâinile.
14. Nouă lucruri ar trebui ţinute secrete: vârstă, averea, certurile din familie, religia, problemele familiale, aventurile amoroase, cadourile, onoarea şi dizgraţia.
15. Indiferent de funcția pe care o avem, atunci când intrăm într-o cameră trebuie să îi salutăm pe toţi cei aflaţi acolo.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.