Au băut și au prins curaj. Polițiștii i-au potolit

Luni (27 februarie) seara, la ora 22.10, polițiștii au oprit pe raza localității Baba Novac, un bărbat de 29 de ani din Ardud, în timp ce conducea un autoturism deși se afla sub influența alcoolului și nu deținea permis de conducere.

Testarea alcoolscop a relevat pentru acesta o concentrație de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Extinzând verificările, polițiștii au reușit administrarea probatoriului și față de un alt tânăr de 28 de ani, pentru care s-a stabilit că anterior a condus și el autoturismul în cauză, din Ardud până în Baba Novac.

Întrucât și acesta se afla sub influența alcoolului, cu o concentrație alcoolică de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, celor doi li s-au întocmit dosare penale pentru infracțiuni comise la regimul siguranței pe drumurile publice.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.