„Brâncuși.Viața și opera”, eveniment organizat la Castelul Karolyi (Foto)

Azi, 20 februarie, de la ora 13.00, în sala de simpozioane a Castelului Károlyi s-a desfășurat prezentarea multimedia intitulată „Brâncuși.Viața și opera”, organizată cu ocazia împlinirii a 141 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși.

În cadrul manifestării a avut loc o prezentare biografică a sculptorului, structurată în două părți: prezentarea primilor ani de viață, a tinereții și a primelor lucrări, realizată de Adrian Ștefănuți, referent în cadrul Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi” și maturitatea artistică și marile creații, prezentare susținută de Mihai Mocan Andrei, muzeograf la Muzeul Județean Satu Mare – Secția Carei.

Cei prezenți au putut admira și o mică expoziție conținând paisprezece imagini despre creații reprezentative ale artistului, expoziție realizată de Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”.

Prezentarea a fost susținută în prezența a două clase de elevi, una de la Școala Gimnazială nr. 1 Carei și una de la Liceul Teoretic din municipiu, însoțite de profesorii acestora, dar și a câtorva persoane pasionate de cultură.

Evenimentul a fost organizat de Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”, cu sprijinul Direcției de Cultură și Sport a Municipiului Carei și al Muzeului Județean Satu Mare (Secția Carei).

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.