Participă la casting-ul pentru filmul „Zalmoxis”. Se caută figuri de războinici (Video)

În a doua jumătate al acestui an încep filmările pentru lungmetrajul „Zalmoxis”. Astfel, inițiatorii proiectului încep casting-urile pentru această peliculă.

Primul dintre acestea este cel pentru figurația războinică din film. Este vorba despre un casting deschis atât celor cu experiență și celor fără experiență în cinematografie.
Cei care doresc să facă parte din echipa care va realiza filmul artistic „Zalmoxis”, sunt rugați să trimită un set de fotografii. Se caută figuri de războinici geto-daci, greci și sciți, pentru figurația din film.

Caracteristici: trăsături ferme, hotărâte, masculine; constituție robustă (mușchii bine definiți prezintă un avantaj); păr scurt, barbă scurtă sau fără barbă în cazul războinicilor greci; păr lung sau până deasupra umerilor + barbă pentru războinicii geto-daci și sciți.

Fotografiile trebuie să fie realizate din față, din profil și într-o atitudine războinică. Alături de fotografii inițiatorii proiectului mai au nevoie și de un număr de telefon, o adresă de e-mail și numele localității în care aveți domiciliul.

Informațiile, împreună cu setul de fotografii trebuie trimise pe adresa de e-mail zalmoxis@yahoo.com.

Pentru mai multe detalii despre film, accesați site-ul oficial: http://zalmoxis.info/

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.