Ministrul Gabriel Leș s-a întâlnit cu ambasadorul britanic. Despre ce au discutat (Foto)

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leș, l-a primit astăzi, 13 februarie, la sediul instituției pe Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii în România.

Cei doi oficiali au discutat despre stadiul şi perspectivele de intensificare a cooperării în domeniul apărării, atât în format bilateral, cât şi în cadrul NATO.

De asemenea, atât Gabriel Leș cât și Paul Brummell au exprimat abordări comune privind demersurile aliate de adaptare la noile provocări de securitate şi au subliniat importanţa avansării procesului de implementare a deciziilor adoptate la Summit-ul NATO de la Varşovia din iulie 2016, cu un accent aparte pe întărirea posturii de apărare şi descurajare a Alianţei.

Ministrul Leş a exprimat aprecierea deosebită a autorităţilor române pentru participarea forţelor armate britanice la exerciţii în Marea Neagră şi la activităţi de instruire şi misiunile de poliţie aeriană de pe teritoriul României, cu referire directă la viitoarea dislocare a avioanelor de luptă Typhoon ale Forţelor Aeriene Regale britanice în România, planificată pentru mijlocul acestui an.

Totodată, cei doi oficiali au reliefat rolul esenţial pe care îl au, în actualul context de securitate, exerciţiile multinaţionale desfăşurate în România şi în zona Mării Negre, precum şi cooperarea tehnico-militară.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.