Bani pentru modernizarea unor străzi și studii de fezabilitate, prevăzute în proiectul de buget

Potrivit proiectului de buget pe anul 2017, Primăria municipiului reședință de județ are în vedere modernizarea mai multor străzi din oraș. De asemenea, sunt prevăzute sume pentru elaborarea unor studii de fezabilitate.

Astfel, în proiectul de buget sunt prevăzute sume pentru modernizarea străzilor: Alexandru Vlahuță, Bixadului, Veferiștilor, Livada, Locomotivei și Mașiniștilor, (500.000 de lei).

De asemenea, în proiectul de buget sunt trecute sume și pentru modernizarea străzilor: 1 Iunie (700.000 lei); Lunca Sighet (500.000 lei); Mărăști (600.000 lei); Mașiniștilor (500.000 lei), Merilor (600.000 lei); Ferestrău (700.000 lei); Drumul Careiului (6,6 milioane de lei).

Totodată, sunt prevăzute cheltuieli în valoare de 260.000 de lei pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru parcările supraetajate din spatele Magazinului Someșul și de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 5.

Primăria mai dorește și realizarea unor studii de fezabilitate pentru: Sala Polivalentă (130.000 lei); bazin de înot (130 mii lei); reabilitarea Lacului cubic (100.000); reabilitarea Parcului central (130.0000 lei) și reabilitarea Grădinii Romei (177.000 lei).

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.