Parlamentul a stabilit calendarul pentru dezbaterea şi adoptarea bugetului

Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au stabilit, astăzi, 1 februarie, calendarul pentru dezbaterile bugetului de stat pentru anul în curs. Parlamentarii pot depune amendamente la proiectul de lege până vineri, 3 februarie, la ora 09.00.

Tot vineri, de la ora 11.00, încep lucrările în comisiile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, pentru examinarea, avizarea şi depunerea avizelor la Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci, după care urmează dezbaterea generală în Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Sâmbătă, 4 februarie, de la ora 10.00, la Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci vor avea loc dezbateri cu ordonatorii principali de credite şi elaborarea rapoartelor. Dezbaterile continuă până duminică, 5 februarie, la ora 20.00.

Şedinţa de plen comun este programată pentru ziua de luni, 6 februarie, la ora 13.00 şi vor fi dezbateri generale, dar şi dezbateri pe anexele proiectului de lege.

Marţi, la ora 10.00, plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului ar urma să dea votul final pe proiectul de lege. Ulterior, documentul va fi trimis preşedintelui pentru promulgare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.