Ambulanța caută medici pentru consultații la domiciliu

Compartimentul de consultaţii de urgenţă şi transport sanitar neasistat, din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Satu Mare, funcționează doar în procent de 43%. Și asta deoarece nu are personal calificat cu care să acopere necesitățile acestui compartiment.

„În dotarea compartimentului de consultaţii de urgenţă şi transport sanitar se află autoturisme de transport pentru medicii de gardă în vederea efectuării consultaţiilor la domiciliu. În cadrul acestui compartiment pot efectua gărzi şi medici de familie din afara structurii serviciilor de ambulanţă. Coordonarea activităţii de consultaţii de urgenţă se face prin dispeceratul medical de urgenţă, aceasta putând fi realizată, unde este posibil, în colaborare cu medicii de familie. Compartimentul de consultaţii de urgenţă şi transport sanitar neasistat funcţionează în regim de gardă şi/sau ture de cel mult 12 ore.
Tariful orar este in functie de gradul profesional al funcției respectiv medic, medic specialist sau medic primar”, spune directorul SJA Satu Mare, Gabriela Opriș.

Potrivit șefei SJA, având în vedere numărul redus de medici, Serviciul de Ambulanță nu poate organiza activitatea compartimentului de consultații de urgență la domiciliu cu utilizarea autospecialelor de tip ACD aflate în dotare 24 din 24 ore.

„Menționăm că prin funcționarea acestui compartiment s-ar degreva din numărul solicitărilor înregistrate spre rezolvare de către echipajele medicale de urgență, solicitări clasificate „cod verde”, unde prezența medicului pentru diagnosticare este esențială și vitală. Astfel, s-ar reduce și timpul de răspuns pentru alt gen de solicitări „cod roșu”, „galben”, ceea ce ar duce la rezolvarea unui număr mai mare de solicitări și un timp de rezolvare mai scurt”, spune Opriș.

Astfel, ca se impune cooptarea de medici de medicină generală și specialitățile Interne și Pediatrie din afara unității și includerea acestora în echipa de gardă a instituției, prin încheierea de contracte individuale de muncă cu timp parțial.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.