Episcopul Iustin, în vizită la penitenciar

Penitenciarul Satu Mare a fost miercuri, 25 ianuarie, gazda a două evenimente. Este vorba despre prezentarea unei piese de teatru şi vizita Episcopului Ortodox al Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Iustin.

Începând cu ora 11.00, trupa de teatru „Civic Art” din Bucureşti a susţinut în capela unităţii în faţa unui număr considerabil de deţinuţi dramatizarea piesei „Calea Adevărului” prin care se elogiază personalitatea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanu precum şi tipografii bisericeşti din vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu. Firul evenimentelor prezintă prietenia şi conlucrarea mitropolitului Ungrovlahiei cu domnitorul martir.

Sceneta a fost interpretată de actorii Cristina Moldoveanu, Marian Ciprian, Petre Moraru, Răzvan Niţu, Corneliu Jipa şi Adrian Anghel.

În cea de-a doua parte a zilei instituția a primit vizita Preasfinţitului Iustin care a venit însoţit de protopopul Ioan Socolan. Episcopul a dăruit instituţiei un volum din „Protopopiatul Satu Mare. Monografie – Album” şi „Catedrala Episcopală Sfânta Treime din Baia Mare simbol al unității, demnității și dăinuirii neamului românesc. Monografie –Album”. De asemenea au fost dăruite icoane şi calendare pentru toţi deţinuţii.

În prima parte a vizitei i-a fost prezentată instituţia, specificul unităţii, preasfinţitul manifestând un interes deosebit pentru problema de actualitate care frământă mare parte din populaţia României şi anume suprapopularea instituţiilor penitenciare precum şi legea amnistiei şi graţierii. Pentru o mai bună înţelegere a problematicii penitenciare, oaspeţii au dorit să facă o vizită în spaţiul de deţinere, în celulele deţinuţilor. În periplul său prin spaţiul de deţinere, Iustin a stat de vorbă cu deţinuţii, s-a interesat de problemele cu care se confruntă aceştia.

Prezentarea instituţiei a avut ca ultim reper capela unităţii. Aceasta este într-un proces de renovare la care și-au luat angajamentul că vor avea o contribuţie atât episcopia cât şi protopopiatul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.