Instalație de încălzit casa, veche de 1000 de ani. A fost descoperită pe teritoriul României

O echipă condusă de arheologul Ilie Costel de la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” din Galați a scos la lumină o instalaţie de încălzire a locuinţei veche de circa o mie de ani. Potrivit arheologilor, este vorba despre un calorifer arhaic, care utiliza apa ca element de stocare a căldurii.

Descoperirea a fost făcută în situl arheologic din satul Negrilești, situat la aproximativ 20 de kilometri de Tecuci şi 25 de kilometri de Bârlad.

Oamenii de știință spun că strămoşii noştri utilizau vase mari din lut, cu pereţii groşi, în care puneau bucăţi de piatră înfierbântate în foc, apoi umpleau vasele cu apă. Lichidul care se încălzea, radia căldura în încăperea în care se afla vasul.

Dimensiunile acestor vase variau între 10 şi aproximativ 40 de litri.

Pentru încălzirea apei se foloseau atât pietre obişnuite de râu, cât şi pietre vulcanice.

Oala-calorifer descoperită la Negrileşti poate fi văzută la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” din Galaţi.
Sursa foto: www.adevarul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.