Campania „Iubește inteligent”, continuă și în 2017

Activităţile de informare şi prevenire a violenţei sexuale prevăzute în campania ,,Iubeşte inteligent!” iniţiată de Poliţie, în parteneriat cu Spitalul Judeţean Satu Mare, Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret şi alte instituţii publice şi organizații nonguvernamentale, continuă și în 2017.

După ce în primele 3 luni ale campaniei, respectiv din octombrie şi până în decembrie 2016, activităţile i-au avut în centru pe elevii din 11 licee din judeţ, în următoarele 3 luni publicul vizat va fi cel al unor categorii vulnerabile, respectiv copii şi tineri din instituţiile de ocrotire din subordinea Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, precum şi beneficiarii unor servicii sociale oferite de Serviciul Public de Asistenţă Socială, Asociaţia Stea şi Organizaţia Caritas a Diecezei Satu Mare.

Prima activitate de prevenire a violenţei sexuale din acest an a fost organizată joi, 5 ianuarie 2017, la Centrul de Plasament ,,Floare de Colţ” din Halmeu, rezidenţii acestui centru întâlnind specialişti din cadrul Poliţiei, respectiv inspector principal de poliţie Hrihorişan Felicia şi din cadrul Spitalului Judeţean Satu Mare-Cabinetul de Planificare Familială- doamna dr. Szatmari Anamaria.

Copiii şi tinerii au fost împărţiţi pe grupe de vârstă, astfel încât informaţia să poată fi transmisă pe înţelesul şi în conformitate cu nevoile participanţilor. Accesul la internet de la vârste timpurii, cât şi nevoile de afecţiune nesatisfăcute pot constituii factori de risc pentru copiii şi tinerii internaţi în centre de ocrotire. Copiii au aflat de la reprezentanta Poliţiei cum să îşi selecteze prieteniile virtuale, ce mesaje şi ce solicitări să le considere inacceptabile, cum să reacţioneze dacă se simt în pericol pe internet.

Întâlnirea cu doamna dr. Szatmari Anamaria a constituit pentru cei din grupul adolescenţilor un bun prilej pentru a afla mai multe aspecte legate de sexualitatea specifice vârstei lor, dar şi o bună informare privind metodele de contracepţie şi prevenire a bolilor cu transmitere sexuală.

În continuarea discuţiei despre sexualitatea normală, reprezentanta Poliţiei, le-a vorbit despre violenţa sexuală sub diversele sale forme infracţionale şi comportamentale. Cei prezenţi au aflat cum să identifice o infracţiune de violenţă sexuală, dar şi cum să se ferească în a fi protagonişti ai unui astfel de eveniment nedorit, nici în calitate de victime, nici în postura de autori. Subliniată cu precădere a fost ideea de consimţământ, în relaţiile sexuale, fiind prezentat şi un scurt film care să ilustreze situaţiile în care consimţământul nu este valabil. Vârsta prea mică, consumul de alcool sau droguri, starea de boală, pierderea cunoştinţei, constrângerea, sunt factori care împiedică luarea unei decizii raţionale, motiv pentru care nu poate fi luat în calcul un aşa zis acord al victimei obţinut în astfel de situaţii.

Cei 55 de elevi, cărora li s-au alăturat 7 angajaţi ai Centrului au primit cu interes informaţiile prezentate, apreciind activităţile ca fiind utile şi interesante. La finalul întâlnirilor, celor prezenţi le-au fost distribuite materiale informativ-preventive, respectiv flyere şi broşuri realizate în cadrul campaniei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.