Un sătmărean a preluat șefia Secției Penale și Criminalistice din cadrul ÎCCJ. Cine este acesta

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 4 ianuarie, decretul privind numirea în funcția de procuror șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a lui Romulus Dan Varga, pe o perioadă de 3 ani. Romulus Dan Varga este originar din Satu Mare.

De-a lungul anilor, procurorul sătmărean a anchetat mai multe cazuri care au făcut vâlvă în presă. Este vorba, spre exemplu, despre cazurile Elodia și Hexi Pharma.

Romulus Dan Varga a absolvit Colegiul Național „Doamna Stanca” din Satu Mare, iar apoi Facultatea de Drept din cadrul Universității „Tibiscus” din Timișoara în anul 1999. Romulus Dan Varga a urmat mai multe cursuri postuniversitare.

În perioada 2000-2003 acesta a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, iar apoi din mai 2003 procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare. În perioada 2006-2007 a îndeplinit funcția de prim-procuror în cadrul Judecătoriei Satu Mare, iar din 2007 până în 2009, a fost detașat la Ministerul Justiției.

Din iulie 2009 și până în vara anului trecut, Romulus Dan Varga a îndeplinit funcția de procuror în cadrul ÎCCJ a României. Din august 2016 a fost delegat procuror șef adjunct în cadrul Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului de pe lângă ÎCCJ.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.