Ce spun reprezentanții Sindicatului „Europol” despre cazul polițistului omorât

Reprezentanții Sindicatului „Europol”, prin vocea președintelui acestuia, polițistul sătmărean Cosmin Andreica, fac câteva dezvăluiri cu privire la moartea șefului de post din Vișeul de Jos (județul Maramureș).

Gheorghe Nistor a fost înjunghiat de trei ori în abdoment și torace, după care a fost lăsat să moară chiar în sediul Poliției din localitate.
Polițistul avea 48 de ani, era căsătorit și era tatăl a doi copii.

În continuare vă prezentăm poziția Sindicatului „Europol”:

„Suntem profund marcaţi de moartea colegului nostru Gheorghe Nistor, şef al Postului de Poliţie Vişeul de Jos, din cadrul IPJ Maramureş. Colegul nostru avea 48 de ani, era căsătorit, avea doi copii şi plănuia ca în cursul anului 2017 să iasă la pensie după o lungă carieră în MAI.

Acesta a fost găsit fără suflare, în jurul orei 19:00, în interiorul postului de poliţie, care avea uşa închisă, asigurată cu cheie. Deşi iniţial s-a vorbit despre o sinucidere, după primele concluzii ale echipei de cercetare la faţa locului, s-a stabilit că a murit în urma aplicării a trei lovituri de cuţit.

Îngrijorător este faptul că poliţistului nu i-a fost găsită arma din dotare şi muniţia asupra sa, iar criminalul, se presupune că după ce l-a ucis cu sânge rece, i-ar fi sustras şi cheile de la postul de poliţie, pe care le-a folosit să închidă uşa biroului.

Este greu de descris în cuvinte suferinţa pe care familia şi cei apropiaţi o resimt în aceste momente, însă este strigător la cer să mai acceptăm ca un sistem condus de oameni incompetenţi, să ne pună în primejdie viaţa, zi de zi, prin deciziile pe care le iau. Colegul nostru a fost planificat singur în serviciu, aspect care i-a fost fatal!
Nu de puţine ori, sindicatele au atras atenţia asupra iminentelor pericole pe care le întâmpină poliţiştii care sunt planificaţi singuri în serviciu, în special cei de la posturile de poliţie, şi ne întrebăm câţi colegi mai trebuie să moară ca mai marii Poliţiei Române să nu mai stea cu mâinile ridicate, ca Ponţiu Pilat, sub pretextul lipsei capacităţii de a interveni în problema programului de lucru de la IPJ-uri sau a modului în care sunt planificaţi efectiv poliţiştii în serviciu.

Asemenea tragedii se pot repeta foarte uşor în condiţiile în care, astăzi, în 90% din IPJ-uri, din cauza impotenţei manageriale, poliţiştii intră în serviciu singuri, asigură permanenţa din timpul lor liber şi intervin singuri la evenimente, în timp ce protecţia lipseşte cu desăvârşire.

Vă reamintim tragicul evenimnet produs tot în cadrul IPJ Maramureş în care şi-au pierdut viaţa colegi de la structura de intervenţie rapidă, pentru faptul că au fost trimişi în misiune pe fondul unei oboseli acumulate din cauza nerespectării timpului de refacere a capacităţii de muncă între servicii.

Atragem atenţia că în această perioadă se discută la nivelul fiecărui IPJ dispoziţia cu privire la programul de lucru şi formele de organizare ale acestuia. De aceea este important să luăm atitudine şi să sesizăm orice tentativă de a menţine situaţiile abuzive în care poliţiştii figurează oficial de serviciu, de luni până vineri, de la 08:00-16:00, dar de fapt ei sunt la dispoziţia instituţiei câte o săptămână, fără să fie pontaţi.

Transmitem condoleanţe familiei îndurerate şi îi suţinem pe colegii care instrumentează acest caz, pentru a-l identifica şi prinde cât mai repede pe criminalul care, se presupune că are şi arma poliţistului în posesie”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.