Administratoarea unei firme, cercetată de polițiști. Ce a făcut

Joi, 29 decembrie, polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase din cadrul IPJ Satu Mare, au efectuat controale la șase societăți comerciale autorizate să efectueze operațiuni cu articole pirotehnice din categoria I.

Cu ocazia verificărilor, a fost depistată o tânără de 24 de ani din Satu Mare, administrator al unei societăți comerciale, care, la punctul de lucru din Negrești-Oaș, a deținut și comercializat articole pirotehnice din categoriile II – IV, destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Articolele pirotehnice în cauză, constând în patru baterii de artificii a câte 25 de focuri și 18 baterii de artificii a câte 7 focuri, toate din categoria F II, au fost ridicate în vederea confiscării.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiuni de comercializare către publicul larg de articole pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, faptă prevăzută și pedepsită de art. 37 lit. c, din Lg. 126/1995, privin regimul materiilor explozive.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.