A vrut să iasă din țară cu un buletin fals. Oamenii legii nu s-au lăsat păcăliți

Luni, 26 decembrie, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pe sensul de ieșire din România, călătorind, ca pasager, în autoturismul marca Mazda, înmatriculat în Slovacia, un bărbat care a prezentat pentru control o carte de identitate emisă de autoritățile din Slovacia, pe numele de Peter N. de 32 de ani.

Din studiul documentului prezentat la control, polițiștii de frontieră au constatat că acesta nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unui document autentic.

Bărbatul a fost condus la sediul sectorului, unde în urma prezentării pașaportului a fost identificat ca fiind Valerii K. de 39 de ani, cetățean ucrainean.

Drept urmare, în cauză s-a întocmit dosar penal față de cetățeanul ucrainean pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, complicitate la fals material în întocmiri materiale și fals privind identitatea.

Având în vederea cele constatate, polițiștii de frontieră au instituit măsura interzicerii intrării în România a cetățeanului ucrainean pe o perioada de 5 ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.