S-a izbit cu mașina de un stâlp

Un accident de circulație soldat cu pagube materiale a avut loc duminică, 18 decembrie, în jurul orei 23.40, pe o stradă din Gherța Mică. Un șofer de 34 de ani a intrat cu mațina într-un stâlp de susținere a rețelei electrice.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat atât mașina care a fost implicat în eveniment cât și șoferul aflat la volan. Este vorba despre un bărbat de 34 de ani din localitate, care a condus un autoturism proprietate privată, pe care avea aplicate plăcuțe de înmatriculare provizorii, iar pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat într-un stâlp de susținere a rețelei electrice, pe care l-a rupt.

Extinzând verificările polițiștii au stabilit că cel de la volan nu deținea permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule iar autorizația de valabilitate a numerelor provizorii era expirată.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.