Cine sunt premianții Galei „Luminătorii Satelor”

luminatori-1

luminatori-2

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare cu sprijinul Consiliului Judeţean a organizat astăzi, 13 decembrie, cea de-a VI-a ediție a Galei de premiere „Luminătorii Satelor”. Evenimentul a avut loc la Muzeul județean.

În cadrul acestei gale au fost premiate personalităţile care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea spirituală a localităţilor din care provin.

În deschiderea evenimentului managerul Centrului de Creație, Robert Laszlo a prezentat importanța acestei gale și a menționat faptul că județul Satu Mare este singurul din țară care organizează o manifestare de acest gen prin care sunt celebrate valorile culturale și spirituale locale.

În continuare vă prezentăm lista persoanelor premiate:

Nicolae Bondici (Botiz)

Nicolae Bondici din comuna Botiz, este de formație învățător, fiind de-a lungul anilor bibliotecar, director de școală și de cămin cultural, dar și primar în perioada 1969-1979 și mai apoi încă 14 ani, din decembrie 1989 până în 2004. În ultimii ani a publicat diferite cărți, printre care amintim „Din amintirile unui primar”, unde sunt descrise diferite evenimente și în acest context sunt evidențiate aspecte de-a lungul vieții autorului: tinerețea, maturitatea, cariera profesională și cea politică. Nicolae Bondici a fost un adevărat susținător al mișcării culturale din comuna Botiz, iar prin cărțile pe care le-a scris a încercat să promoveze oamenii și locurile comunității sale.

Bora Dezideriu (Pomi)

Bora Dezideriu, s-a născut și a copilărit în localitatea Pomi, moștenind talentul său din familie. Din anul 1982 este membru în Ansamblul Folcloric „Cununița”, promovând cu succes muzica tradițională din acest colț de țară. Braciul, este instrumentul care l-a făcut cunoscut, prin talentul de care a dat dovadă din tinerețe și până în zilele noastre. Este unul dintre cei mai apreciați instrumentiști din Ardeal.

Marius Chiș (Medieșu Aurit)

Marius Chiș, încă din tinerețe a participat la numeroase concursuri, atât la nivel local cât și național. A fost realizator de emisiuni la TV1 Satu Mare, Hora TV, iar în prezent la Nord Vest TV, prin care promovează muzica tradițională. A fost concurent la Românii au talent, și mai recent la iUmor.

A colaborat cu corul Bisericii Ortodoxe Române „Mihail și Gavril” din Medieșu Aurit, cu Corul „Medieșenii”, iar în prezent cu Asociația Corală „Medeșana”. Prin activitatea sa, a promovat în continuu comuna Medieșu Aurit, prin activitățile culturale din țară sau în străinătate.

Mihaela Grigorean (Turț)

Mihaela Grigorean este oșancă, născută în Turț. Fiind licențiată în specializarea română-etnologie, a fost întotdeauna preocupată de cunoașterea și promovarea valorilor autentice din Țara Oașului, organizând în ultimii ani manifestări de revigorare culturală și reînsuflețire a preocupărilor de cercetare folclorică, cu impact local – evenimentul „Însemne artistice în Universul Oșenesc” (Negrești-Oaș, 2014), dar și național – evenimentul „Rostiri încununate în Țara Oașului”  (București – Muzeul Țăranului Român, 2015). În prezent este profesoară de Limba și Literatura Română, titulară, gradul I și gradație de merit, la Liceul Teoretic Negrești-Oaș, redactor șef al revistei „Miradoniz”, dar și agent de turism-ghid la Centrul de informare și marketing turistic Vama, unde a inițiat o serie de evenimente culturale de promovare a valorilor oșenești, coordonând echipa care a editat ghidul turistic „Țara Oașului – Itineraii pentru memoria inimii”, ediție bilingvă.

Ivan Haiduk (Hija – Ucraina)

Ivan Haiduk s-a născut în localitatea Hija (Tarna Mică), raionul Vynohradiv, Regiunea Transcarpatia, Ucraina. A participat cu Ansamblul Folcloric „Hijanochka” la diferite manifestări organizate de către Consiliul Judeţean, Muzeul Judeţean și Centrul de Creație Satu Mare, cum ar fi: Zilele Judeţului Satu Mare, Festivalul Naționalităților de la Bogdand, Festivalul de Colinde de la Negrești-Oaș, în cadrul căreia ansamblul ucrainean a câștigat premiul I. A ajutat administrația raională Vynohradiv și Hust la semnarea acordurilor de colaborare transfrontalieră între Satu Mare şi raioanele Vynohradiv şi Hust, regiunea Transcarpatia. S-a implicat în vederea semnării acordului de înfrățire dintre comunele Tarna Mare și comuna Hija, Ucraina (acord semnat în 2014). Acest eveniment a avut o mare importanță pentru cele două comunități vecine. Datorită demersurilor sale, administrația din Ucraina împreună cu Consiliul Județean Satu Mare s-au implicat în demersurile privind redeschiderea punctului de trecere a frontierei Tarna Mare și Hija.

Poosz Attila (Căpleni)

Poosz Attila din fragedă copilărie a făcut cunoștință cu muzica de fanfară, și a început să învețe să cânte la trompetă. Cu trecerea anilor a ajuns la performanța să fie cooptat în fanfara comunei Căpleni. Este organizatorul și animatorul fanfarei de mai bine de un deceniu, ocupându-se de cei 27 de membrii ai orchestrei. De când este coordonatorul acestei fanfare, a participat la turnee în Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria. Poosz Attila se implică activ în organizarea taberelor pentru instrumentiștii suflători și percuționiști care se realizează în fiecare an în județ și în țară.

Felician Pop (Odoreu)

Felician Pop, în prezent manager al Muzeului Județean Satu Mare în urmă cu șase ani a fost inițiatorul acestei Gale de premiere „Luminătorii Satelor”, fiind directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.

Poet, scriitor și gazetar, acesta este președintele Asociației Scriitorilor de Nord Vest Satu Mare și a fost fondatorul revistei literare „Citadela” (2005) şi al revistei de etnologie „Confluenţe” (2005). Este autor a opt volume de literatură şi istorie şi a trei albume monografice. În anul 2014 a tradus din limba maghiară „Reb Ancsli – povestioare vesele din Oaș” de Rodion Markovits (Editura Kriterion, 2014). De-a lungul activității sale a fost un adevărat promotor al mișcării culturale din județul Satu Mare.  

Maria Schmidt (Tășnad)

Schmid Maria este un adevărat promotor cultural al orașului Tășnad. În urmă cu două decenii a înființat corul mixt „Maestoso” de tineret al orașului, cu care a participat atât la evenimentele culturale județene cât și la cele din țară. Prin activitățile culturale, este nelipsită la festivalurile culturale organizate de Forumul Democrat German, iar corul dânsei a fost invitat în diferite turnee în Germania, Austria, Ungaria, cât și în alte țări europene.

Pe lângă multiplele activități culturale, se ocupă de formația de dansuri populare șvăbești „Ehepaare”, unde îi învață pe șvabii din zona Tășnad dansurile tradiționale.

Szejke Judit (Satu Mare)

Szejke Judit, a înființat în anul 2014 Asociația „Borokagyoker”, prin care organizează diferite activități culturale dedicate tuturor categoriilor de vârstă. De-a lungul vremii prin evenimentele culturale pe care le-a realizat, aceasta a pus un accent deosebit pe activitățile privind conservarea tradiției populare, organizând diferite ateliere meșteșugărești cu invitați din țară și străinătate, diferite concursuri internaționale și sărbători care au avut ca scop promovarea produselor și a folclorului autentic. În timpul vacanțelor de vară organizează tabere cu caractere meșteșugărești și folclorice, și împreună cu membrii asociației participă la festivalurile folclorice organizate în județul nostru.

Doina Zidaru (Păulești)

Doina Zidadru, s-a născut în localitatea Păulești, fiind angajată din anul 1990 până în anul 2015 la Primăria comunei Păulești, în funcția de bibliotecară. Pe parcurusl anilor a organizat și susținut diferite programe cultural-artistice, antrenând tinerii din comuna Păulești în diferite proiecte culturale, atât la nivel local cât și la nivel județean. Timp de XIII ediții a fost responsabilă cu programul artistic al Zilelor Comunei Păulești. În anul 2011 a militat pentru introducerea programului Biblionet la Biblioteca din comuna Păulești, astfel tinerii din această comună au putut beneficia de acest serviciu. De-a lungul activității sale, a fost distinsă cu diferite premii pentru munca pe care a depus-o în cadrul comunității sale.

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.