Seri pozitive: „Intenții pentru 2017”

seara-pozitiva-decembrie-satmareanul

Proiectul „Seri Pozitive”, iniţiat de Asociaţia „Schimbare Pozitivă” din Cluj, sunt seri de socializare și încărcare cu energie pozitivă, creându-se un cadru de întâlnire şi împărtăşire de informaţii, temele dezbătute fiind teme actuale pe domenii de interes, susținute de invitați din comunitate cu experiență în domeniul prezentat.

La finalul întâlnirii organizatoriui vă propun o jumătate de oră de socializare pentru a integra mai bine informațiile primite și a împărtăși din experiența personală cu ceilalți.

Întâlnirile din Satu Mare au loc o dată pe lună și sunt conduse de către Delia Danea – psiholog şi trainer programe de dezvoltare personală.

Tema lunii decembrie este „Intenții pentru 2017”, iar invitata serii este Delia Danea.

Ultimele zile ale anului 2016 se apropie cu pași grăbiți. Știm cu toții cât de mult alergăm și ne străduim să-i facem pe ceilalți fericiți. În goana după cadouri, după ultimele cumpărături și printre listele cu meniul de sărbători, uităm de noi, de ce ne dorim cu adevărat. Ne preocupăm atât de mult să-i facem fericiți pe ceilalți încât uităm să ne bucurăm de magia ultimelor zile ale acestui an.

Acesta este motivul pentru care îți propun ca această Seară Pozitivă să fie una a sufletului tău, să fie una dedicată doar ție, uitând pentru două ore de lista pe care o mai ai de dus la bun sfârșit.

Sunt Delia Danea și te invit cu drag la o seară magică, în care să-ți dai întâlnire cu tine, cu tot ce ți-a oferit anul 2016 și îți ofer instrumente pentru a-ți crea un an 2017 așa cum ți-l dorești!

Am pregătit pentru tine materiale care te vor provoca la joacă și creativitate, astfel încât la finalul acestei seri vei pleca acasă cu un Panou al viselor pentru anul 2017. Ce este intenția? Intenția este mai mult decât o dorință. Este dorință însuflețită, adică îți dorești din tot sufletul ceva și te vizualizezi în starea de a face acel lucru sau de a fi ce îți dorești să fii. Cel mai important este să nu te atașezi de intenție, să lași Universul să îți dezvăluie modalitatea în care se va materializa, așa cum e potrivit pentru tine.

Indiferent de ce s-a întâmplat în acest an, ai puterea de a-l crea pe următorul așa cum îți dorești, însă nu înainte de a renunța la toate bagajele grele, toate frustrările și neîmplinirile acumulate în anul ce a trecut și mulțumind cu recunoștință pentru toate lecțiile și conștientizările prețioase pe care ți le-a dat. Astfel pregătim terenul pentru a planta semințe, intenții ce urmează să le setăm pentru anul nou care se pregătește să-și deschidă porțile.

Pentru ca seara să se încheie într-o notă de sărbătoare, vom savura împreună un tort pregătit special pentru această Seară Pozitivă.

Premiul la tombolă este oferit de Ioana Racolța – colega mea de la Seri Pozitive Turda și este vorba de CD-ul „Crăciun de poveste”, cu autograf.

Seara Pozitivă din această lună va avea loc pe data de 20 decembrie, în intervalul orar 18.00 – 20.30.

Locația: Centrul Cultural „G. M. Zamfirescu”, B-dul Transilvania, nr. 3.

Înscrieri se pot face la următorul link: http://schimbarepozitiva.ro/intentii-pentru-2017/

Participanții sunt așteptați într-un nou concept, alături de organizatori pentru a face diferența în această lume gri. Aduceți o doză de energie pozitivă în viața dumneavoastră și a celorlalți.

PENTRU O MAI BUNĂ ORGANIZARE, la intrarea în sală, ÎNAINTE de începerea prezentării, participanţii sunt invitaţi să lase o DONAŢIE. Donația minimă recomandată este de 20 de lei, pentru acoperirea costurilor de organizare. Setați-vă intenția și toate se vor aranja pentru dumneavoastră.

Partenerii Serilor Pozitive Satu Mare sunt: Centrul Cultural „G. M. Zamfirescu”, Sătmăreanul, SM Live, Jurnalul de Nord Vest, Jurnalul de Satu Mare și Biblioteca Județeană Satu Mare.

Persoana de contact este Delia Danea – Psiholog&Trainer, coordonator proiect Seri Pozitive Satu Mare, telefon 0773 – 974.519 , e-mail: contact@viata-un-dar.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.