Un bărbat de 33 de ani din Satu Mare a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști.
În fapt, din cercetări a reieșit că, la data de 29 noiembrie, în timp ce se afla într-un magazin din Carei, acesta a furat o tabletă în valoare de 370 de lei, faptă rămasă inițial cu autor necunoscut.
Întrucât cel în cauză este recidivist, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 8 decembrie, să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unor măsuri preventive.