Vezi când încep lucrările la șoseaua de ocolire a Sătmarului

SAMSUNG CSC

centura

În cabinetul prefectului Radu Bud, azi, 7 decembrie, de la ora 08.30 a avut loc o primă întâlnire a administraţiei publice locale cu reprezentanţii consorţiului italian care a câştigat licitaţia pentru construirea variantei de ocolire a municipiului Satu Mare.

La întâlnire au mai participat preşedintele Consiliului Judeţean, Pataki Csaba, vicepreşedintele Ioan Rus, primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, viceprimarul Adrian Albu, precum şi reprezentanţii consorţiului Itinera.

Întâlnirea a fost una de prezentare a echipei de constructori, respectiv de informare privind calendarul lucrărilor.

Astfel, în următoarea perioadă se desfăşoară pichetarea terenului în scopul elaborării proiectului tehnic. În cadrul discuţiilor, s-a subliniat importanţa respectării termenelor, având în vedere că proiectul tehnic trebuie finalizat până în luna aprilie a anului următor, iar în luna mai este programată începerea efectivă a lucrărilor la varianta de ocolire a municipiului reşedinţă de judeţ. Pentru buna desfăşurare a proiectului, la termen şi în condiţii de calitate este necesară realizarea lucrărilor în sezoanele estivale din anii 2017 şi 2018.

Prefectul Radu Bud i-a asigurat pe constructori de onesta deschidere a administraţiei publice locale în colaborarea cu aceştia şi a transmis un mesaj clar.

„Un constructor serios şi harnic are în noi cel mai bun partener, dar şi un prieten adevărat. În caz contrar riscă să devină indezirabili. Evident că rezultatul muncii lor va fi măsurată în gradul de apreciere şi satisfacere a celor aproape 400.000 de locutori ai judeţului nostrum” a menţionat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare are o lungime de 13,572 km. Proiectul prevede un tronson de 5,6 km cu două benzi, cu o lățime de 10 metri, și unul de 7,972 km, cu o lățime de 18,5 metri.

Totodată, se vor construi și două noduri rutiere precum și cinci poduri și pasaje. Investiția trebuie realizată în decurs de un an de la începerea lucrărilor.

Centura municipiului Satu Mare își va începe traseul din DN 19A, de la limita vestică a Parcului Industrial Sud Satu Mare, va trece pârâul Homorodul Vechi, calea ferată Oradea-Halmeu și se va intersecta cu DN19.

La această intersecţie va fi amenajat un pasaj superior și o intersecţie la nivel.
În proiectul variantei de ocolire a municipiului Satu Mare este prevăzut și un pod cu lungimea de 640,85 metri care va traversa râul Someş, după care drumul va intersecta DN 19A (aici va fi amenajată o intersecție de tip girație).

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.