Polițiștii au dat peste 200 de amenzi, în minivacanța de 1 Decembrie

amenzi

În minivacanța de 1 Decembrie, polițiștii sătmăreni au fost la datorie, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranţei publice.

Pentru siguranţa cetăţenilor, în minivacanța de 1 Decembrie, poliţişti au acţionat suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în tot județul, în locurile unde au avut loc manifestări publice, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele artere rutiere, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite şi pentru fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier.

Prezenţa activă a poliţiştilor și conduita corectă adoptată de cetățeni a făcut ca în această perioadă să nu fie înregistrate evenimente deosebite.

Cu ocazia activităților desfășurate pe raza întregului județ, au fost constatate abateri de la Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, aplicându-se 64 sancțiuni contravenționale în valoare de 19.800 de lei.

Pentru nerespectarea legislației referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice, au fost aplicate 154 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 20.125 de lei.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut șapte permise de conducere, pentru abateri ca depășirea limitei de viteză, efectuarea de manevre neregulamentare de depășire și neacordarea priorității de trecere.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.