Punctul de vedere al SJU Satu Mare referitor la situația tânărului decedat la UPU

 

conferinta-spitalsm

“In data de 20.11.2016, la ora 3.46, la Unitatea de Primire Urgente din cadrul SJU Satu Mare, a fost adus, de o ambulanta, un pacient, barbat in varsta de 31 de ani. Pacientul a fost preluat de personalul de la Triaj si de medicul de garda. Ora 3.46 e ora predarii in UPU si ora preluarii de medicul de garda.
Conform fisei intocmite la prezentarea in UPU, a relatarilor medicului de garda, pacientul, care raspandea in jurul lui halena alcoolica, era agitat, cu un mers nesigur, dar constient, orientat temporo spatial, fiind capabil sa ofere numarul de telefon al mamei lui, care a si fost contactata in minutele urmatoare.
La examenul clinic nu s-au pus in evidenta leziuni traumatice la nivel craniului.
Pacientul a fost monitorizat pe parcursul prezentei sale in UPU, valorile TA, puls, oxigen fiind in limite normale.
Cat timp a fost in zona de supraveghere, pacientul s-a ridicat din pat si se plimba intre paturile din salon, manifestand continuu dorinta de a pleca din UPU fiind nemultumit ca i se adreseaza intrebari si considerand ca e retinut peste voia lui.
La ora 7.30, pacientul a parasit Unitatea de Primire Urgente insotit de mama si sotie.
In data de 21.11.2016, ora 17.05, acelasi pacient a ajuns din nou la UPU adus fiind de SMURD cu o ambulanta TIM (Terapie Intensiva Mobila). La prezentarea in UPU pacientul avea starea generala alterata si, conform fisei SMURD, la domiciliu a a avut o serie de convulsii tonico clonice. Deasemenea, din fisa SMURD reiese ca, anterior prezentarii la Spital, in urma cu 2-3 zile, pacientul a acuzat cefalee persistenta tratata cu Naproxen.
Avand in vedere starea pacientului, leziunea pusa in evidenta la nivelul lobului urechii drepte, s-a luat decizia efectuarii unei tomografii computerizate la nivelul craniului. In urma examenului CT s-a pus in evidenta o fractura fronto-parietala dreapta cu focare hemoragice intraparenchimatoase. In vederea efectuarii examenului CT pacientul a fost sedat,conform protocoalelor medicale in astfel de cazuri, iar apoi intubat pentru protejarea cailor respiratorii.
Conform protocolului pentru asemenea cazuri, s-a luat legatura cu Clinica de Neurochirurgie din Cluj unde s-au trimis imaginile CT. Specialistii de la aceasta unitate spitaliceasca au considerat ca pacientul nu necesita o interventie chirurgicala si ca poate fi tratat la SJU Satu Mare. Drept urmare pacientul a fost internat la sectia de Anestezie si Terapie Intensiva, s-a instituit tratamentul specific pentru asemenea cazuri fiind monitorizate in permanenta functiile vitale.
Din pacate starea pacientului s-a deteriorat rapid iar in data de 25.11.2016, in jurul orei 23.00 a decedat.
Precizam ca toate informatiile de mai sus sunt realatate in baza fiselor de observatie intocmite la UPU, declaratiilor medicilor de garda si a peronalului din UPU si imaginilor inregistrate video.”

Biroul de Presa SJU Satu Mare

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.