Jandarmii, în mijlocul elevilor de la Școala „Avram Iancu”

jandarmi

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Satu Mare a continuat marți, 22 noiembrie, seria activităţilor preventiv-informative la elevii Şcolii „Avram Iancu”. Activitatea s-a desfăşurat la solicitarea cadrelor didactice a şcolii.

Aceștia le-au prezentat copiilor aspecte teoretice şi practice legate de misiunile Jandameriei, iar apoi le-au explicat elevilor cum să se comporte în societate, cum să adopte o atitudine antivictimală.

Totodată, celor prezenţi le-au fost prezentate diferite aspecte referitoare la modul în care trebuie să evite formele de violenţă şi modul corect de acţiune în cazul în care sunt martori sau chiar victimele unor comportamente agresive.

Au fost trecute în revistă efectele violenţei pe termen scurt şi mediu, copiii fiind încurajaţi să aibă un comportament proactiv.

Jandarmii au oferit copiilor şi cadrelor didactice diferite materiale informative.

Copiii Şcolii „Avram Iancu” au fost foarte încântaţi de activităţile desfăşurate împreună cu jandarmii, le-au mulţumit şi i-au invitat să revină.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.