Târg de Crăciun la Satu Mare. Când își va deschide porțile

targ

Consiliul Județean și Primăria Satu Mare vor organiza împreună Târgul de Crăciun din acest an. Târgul își va deschide porțile în seara zilei de 30 noiembrie, la ora 18.00, atunci când se va aprinde și iluminatul de sărbători.

Detalii cu privire la târgul din acest an au fost oferite de către Kereskenyi Gabor, primarul municipiului Satu Mare, în cadrul unei conferințe de presă organizată azi, 22 noiembrie. La întâlnirea cu jurnaliștii, alături de primar a participat și Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean.

„Dorim să dăm un semnal sătmărenilor că conducerea Consiliului Județean și a municipiului Satu Mare colaborează, și în acest sens am hotărât ca în acest an să facem Târgul de Crăciun împreună. Târgul de Crăciun va începe odată cu aprinderea iliminatului de sărbători, în data de 30 noiembrie, când invităm și așteptăm toți copiii și părinții care sunt interesați să participe la acest moment”, a declarat primarul.

Locația de desfășurare a Târgului de Crăciun va fi în Pasajul „Corneliu Coposu”, iar platoul de spectacole va fi amenajat în „groapa” de lângă Centrul Comercial „Someșul”.

Primarul spune că în acel spațiu va fi amplasată o scenă permanentă dar și bradul frumos împodobit.

„Vom avea aproximativ 40 de standuri cu produse din județul Satu Mare, cu produse artizanale, ceramică, costume și accesorii, decorațiuni din lemn, jucării din lemn, aranjamente de Crăciun, prăjituri, turtă dulce, vin fiert, ceai, ciocolată caldă. Aceste standuri vor fi amplasate pe pasajul pietonal și pe platoul de spectacole”, spune edilul.

Pe scena din „groapă” vor urca nume mare precum Smiley și Paula Seling, dar și artiști locali.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.