Discotecile și cluburile, pericol public. Ce spun pompierii

cluburi

În cursul acestei luni, pompierii, sprijiniți de jandarmi și polițiști au derulat o serie de acțiuni inopinate de verificare în cluburile și discotecile din județ. Controalele au fost efectuate după ora 23.00, iar inspectorii au aplicat amenzi în valoare de 11.500 de lei.

Astfel, timp de două zile s-au executat 12 controale la operatori economici din categoria cluburi și discoteci, unde au fost constatate 67 de deficiențe, dintre care 14 au fost înlăturate pe timpul verificărilor. În urma acțiunilor de control preventive, au fost aplicate 53 sancțiuni contravenționale (42 avertismente și 11 amenzi), în cuantum de 11.500 lei.

Principalele nereguli identificate în teren au constat în: exploatarea instalațiilor electrice cu defecțiuni/improvizații, neobținerea autorizației de securitate la incendiu, nefuncționarea iluminatului de securitate pentru marcarea căilor de evacuare, neactualizarea/neelaborarea actelor de autoritate și evidențelor specifice de apărare împotriva incendiilor, neverificarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, blocarea/reducerea gabaritului căilor de evacuare, neorganizarea corespunzătoare a instructajului în domeniul situațiilor de urgență, neafișarea/neactualizarea planurilor de evacuare în caz de incendiu, neorganizarea intervenției la locul de muncă, precum și neîntocmirea/neactualizarea planului de intervenție la incendiu.

Având în vedere faptul că perioada următoare se caracterizează printr-un aflux mare de persoane care aleg să-și petreacă timpul liber în astfel de locații, ISU ‘Someș’ Satu Mare recomandă administratorilor/proprietarilor acestor categorii de obiective, următoarele:

— respectarea numărului maxim de utilizatori prevăzut de legislația in vigoare, pentru aceste categorii de construcții;

— solicitarea sprijinului pentru acordarea asistenței tehnice de specialitate în vederea întocmirii documentației necesare obținerii autorizației de securitate de incendiu;

— preocupare sporită pentru solicitarea acestui act administrativ care să asigure securitatea beneficiarilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.